O zi de vară...

Momentul când vinul îmi atinge buzele domol,

Când mă răsfrâng asupra ta încet,

Atunci când te cuprind de șolduri într-un râset amețitor,

Și te ating pe după pleoapa ochilor,
Atunci mă simt, te simți, iubiți.

Atunci când carnea ta suavă mă întretaie,

Când pieptul tău, ce-mi place-simțire, mă spintecă-n odaie, 

Atunci obrazul meu se simte-n sufocare, când te pătrund în locul cel apus.

Și-mi presezi sângele pulsând în vene,

Mă atingi pe locuri de nedesfăcut,

Și-mi tragi respirația-n ele,
Atunci eu mă simt pe veci tăcut.

Mă prinzi cu râsul tău prea abătut,

Cu ochii-mi ceri în forță, îmi zbați-n cale,

Îmi zici cu nepăsare că mi-s un prost și atât,

Dar eu te simt a mea, te simt agale.

Mă chemi, mă chemi în brațul tău.

Și buzele ți-s în  maieu,

Și se răsfrâng asupra-mi cu tărie,

Ne sufocam încet, încet,

Dar lasă-ne în nebunie.

Și noaptea nu-i prea lungă,

Și vrem a nu uita,

Căci am avut o vreme,

Una doar și nu a fost prea rea.

Nu vom uita voința,

Nu vom uita nici calea,

De vei plecea în lume,

De voi pleca agale,

Să strângem mâini în cale,

Dar să nu strângem calea.