Tu vezi nu, că te iubesc așa!
Și îți promit că nu te voi uita,
Și voi fi beat când mă voi trezi,
Și fiecare scuză pe care o voi face,
Nu va fi altceva față de inima ce-mi bate,
Căci tu ești o parte din ea în fiecare seară.
Ai venit la mine și mi-ai dat tot ce am nevoie,
Ș-atâta timp cât ești blocată-n brațele mele,
Nici că puteai să fi într-un loc mai bun,
Nu mă pot abține, nu mă pot schimba.
Și într-o zi când te voi întreba,
De îți vei dărui lumina chipului sculptatde vânt?
Poate nu o să mă mai vezi în culori în unele zile,
Ș-ai să mă eviți, ș-o parte din tine ar da a se întoarce,
Dar știu că nu o să mă amăgești,
Și-n lumea noastră o să visăm,
Și-o să ne urmăm unul altuia calea.
O să cădem, o să picăm,
Ne ridicăm și prevalăm,
Oriunde te-aș urma, oriunde m-ai urma.
Și hărăziți pentru același drum fuserăm,
Un drum ce-l vom duce până la apus.
Iar de acum în cale nu ne rămâne,
Decât, vise, greșeli, fapte și păduri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu