Cărare

Iarna pare să vină,
Până și copacii simt asta.

Își schimbă hainele-n sacouri,
Se agață-n șiruri de unduirile valurilor ce se conduc spre puntea unui marinar
Ce stă așteptându-și clienții să-și vândă crabii întortochiați într-o găleată.

Oh tu de-ai vedea ce văd și eu,
De ai simții ce simt ce eu nu pot a arăta,

Oh tu de m-ai întoarce și ierta!
Oh tu, al tău aș fi și tu a mea!

Dar nu pot a mă întoarce când văd ce știu și n-am ce face.

Când printr-o unduire de val m-am dus
Și ai rămas la fel acasa,
Îi ușor nespus de rău,
Și am momente când nu mă simt eu,
Și știi că nu fac voia mea
Dar nu vreau să fiu al altora.