Cum poate știi,
am început ca și icoane,
Simboluri pe
pagini chiar aleatoare,
Eram un text în
fața ta ,
Erai un rând ,
curând o voce în urechea mea.
Am fost amandoi
spre despărțire,
Din fiecare se
dezlipea câte o amintire,
A mea spre nord,
a ta a dus-o mai la nord,
Dar am vorbit,
fără să ne fi întâlnit.
Când tu ai mers
spre casă, eu am mers spre nord,
Tu ai rămas acasă
și au am mers în jos.
Mi-ai alinat fie
ce seară,
Te-am primit în
ceea ce am eu o cămară,
Iar tu mi-ai
arătat fără șovăială,
Că tu ai în
suflet ce căutam eu odinioară.
În preajma ta la
primul ceas,
Mă simțeam ca și
cînd am ingerat artificii
Trupul îți era
stas, zâmbetul de la sosiri, în ale aeroportului trăiri,
Îl întrecea pe
cel din pozele avute în priviri.
Iar eu, sunt cel
ce ti-a văzut trupul dezbrăcat,
Eu știu ce și cum
ești,
Eu am fost tânăr
și tu în brațele mele .
Eu mă simt jos
față de tine ,
Apar atât de mic
când te văd pe tine ,
Îți simt puterea
peste a mea
Și vreau să fiu
vrednic de ea.
Chiar de lumea
zice că nu e bine ,
Chiar de se uită
pe stradă la mine ,
Eu, privirea mea
este spre tine ,
Tu ești mai mult
decât oricine !
