Perindând

Locul dăruit, roșcat, hurduca-n ardoare,
Eu, un adolescent brabete, gândur un cântec pe alee,
Mă dau să-mi caut clisă, da se trecuse ceasu,
Și inima-mi în pansament la rece.

Văd fetele, crescute subțirele și ușoare,
Păcat, n-au auzit de cărți, la ele serialele-s reale,
Cineva să mă ghideze printre ele, că-s ca-n oale.

Fir-aș să fiu, tu cu mine-n glie astă vară!

Mamă de ce te-ai întins a concepe?
N-ai crezut că oi avea oblon pe frunte,
Și că mereu tind să mă-mpreunez la buric.

Spune-le tu : deschide-te, are să te cunoască vere,
Căci odinioară, cu papornița din cătun plecași,
Și cu umăru-n iarbă, gemetele-ți ascultași,
E bine neică, acuși o cărămidă-ți ajunge.

Brațele mi-s în poieniță-n iarbă,
Printre vin de leuștean, leuștean bătut de brumă,
Și cu gându la căsuță, înjuga-mi-aș boii la căruță,
Să-ți prind o frântură din a ta pictură.

Da, visele mele-s groase, aproape de un bănicior,
Cam cât cântăream eu ca și fecior.

Și mai pe acum, undeva într-un lift blocat,
Pe seară, simt că-mi e frică.
Da am voință, ce-i drept puțin sunt limitat,
Cam la un chioșc, cu tot cu credință.

Și mai zici să-mi dezvălui zilele-n ochii tăi!

Dar lasă, căci zâmbetul unei curve,
E un moment ce-mi dă contur,
Și după țin dietă, trec și mestec pită.

Băieți, care va să zică, noi nu avem nevoi,
Iar singura bucurie pe stradă-s oamenii.

Mulțimea e în extaz, dădu în streche,
Îi pun căpăstru și o iau pe ulițe.

Oh, tu prieten, atingerea-mi respiră,
Și fetele mi se perindă, se aliniază-n grindă,
Și-mi miroase a uscat, of, maica mea!

Pieptul tău

Naturii-i e ușor s-absoarbă,
Orice rază, cu palmele-n acest piept,
Natura se odihnește agale, 
În spate însă, ea se rupea în dăruință.

Trupul lui, parcă zâmbea necontenit,
Și sub lumină, urechile-i priveau,
În atingerea lui, un lucru binecuvântat.

Nu-i multicolor, era un el așezat pe spate,
Și orice loc necunoscut îi pare-o amintire furată.

Culorile naturii sunt gânduri în mintea lui,
Aerul de deasupra ce-l inspiră,
Îl expiră-n nesiguranță, 
Amestecată-n toamnă.

Nu simțea speranța, 
Fiecare era suflet, un cap făr' de chip,
În al lui ținea s-absoarbă vântului, pantalonii, atâta.

Dădea un dar pe un orice, oricine, 
Ce-i  producea senzualitate-n nările lui.

În urechile-i înfipte-n trupul speriat de șoapte știute,
Știa a urma raza aerului spre căldură, agale,
Pe adierea aceea, ce se umfla, 
Ducând împinse ale sale gânduri.

Fecioarele se propagau vibrând, 
Veneau spre el lăcrimate,
La locuința temporară, 
Vârfurile eliberate, zburdau angelic.

Și el, stătea întins, ca toamna dezgolit, 
Ori de câte ori era necontenit.

-Of, dispusă-n puncte, 
Cuvintele să-l fulgere!

Simțea albastrul sub perină, 
O mireasmă senzuală,
Suavă-i era fiecare călcătură, 
Plutind pe palmele-ți goale,
Sentiment alcătuit cu rost,
În el își sprijinea coatele.

Ele priveau cărnoase, 
Cum un astru, odată voluptos,
Închis în joc, repeta infinitul și se odihnea.

-Dimprejur m-ai răzvrătit, 
Atunci cu frunzișu-n vânt,
Ce victimă ușoară a gândurilor, cu chipu-n lucru!

Băiatul cu ochii-n ocean, 
Venea spre a încerca citi,
Dar, se terminase, simțea ridicarea razei.
Pieptul auriu-i accelerase, 
Și-un dar celest i se alungi în sân.

De odată viața, era ca iubirea ce-mi dă contemplare,
Simțeam la așternut c-aveam să iubesc.

Tu nesfârșire, exprimi puține peste trupul arătat,
Ți-a ieșit culoarea?
Printre zâmbete-și arătă talia,
Începe a se oglindi adierea noastră și plecăm.

Pala-n buzele-n care adia mătase, 
Mă poartă dincolo de inspirație.

Vorbea de rău,
Îți mărturisim, acestea-s multe.
Mintea parcă mi se învârtea,
Fiecare unduire atentă se transformase provocator,
Și pieptul tău din nou îl strâng!

Iubirile

Tu spune-mi, nu-mi arăta doar puncte,
Prin capabilitatea ta, îmi dai pace,
Avem motivele noastre ce ne apără,
Iar gânditul e de ajuns aproape de nouă.

-Și ce, un eseu, scrie că se poate,
Așa că, tu victimă, nu mori oriunde,
Eu nu permit, de unde, tu-n mine!?

N-am început, nu avem în noi,
Părți din iubirea, îmi e prea așezată,
Inimilor le stau, sunt în eu stelele.

-Devenim frumoase, eram secunde noi,
Am mintea așa de știută!

-Niciodată lăcrimate, aranjate pentru scris,
Se puseră la parbriz!

-Așa rupe-ți iubirea, inima, atingerea, prăfuiți-vă,
Reverși definitiv iubirea, cu totul, tu,
Atât de picați, încă suntem!

Învățăm de tot și o ajuns în mine, o am,
Dispuși la furat, hoața noastră, o aveam,
Din motive ce ți-am zis, ai dormit de tot.

-Rău tăinuiești, suntem deja curbate,
Dar mai mult suntem când cerșim,
Repetițiile, ah, ele, de la ele nu suntem încă demente.

Fă-mi acum mai un dar,
Căci atunci când zăceai era bine,
Aranjează-mi un râu, să calc în lac.

-Te-ai secătuit iubire,
Mărturisim că te-ai supus,
Oare cât ne-ai luat, ca să te doară?
Și ce iubim noi nu-i a ta,
Ci un lucru cu cicatrice, așa pe verde,
Ai arătat tu, în vorbire,
Că da, rugina doare și nu te învie.
Din nou te-ai săturat de noi,
Asta la măritiș nu se întâmplă!

Ține să sufere-n șale..

E prea absurditate orice lucru cu imitarea,
La tine însuți, o fire precară, este normal, atunci când,
Poți privi, iar și iar și să nu vrei un argument.
Vinerea asta, s-ar putea decât să doară, căci, nu e mai departe.

Celor unde predecesorii tăi, ai omului, le zici:
Mai, nu este și el pierdut, nu-i mai aduce,
Omului, care mănâncă, când nimic, când orice,
Prin nimic încearcă lucruri.

Să fii imaginația mea, mulțumesc, nu ai decât,
Trebuie perindat lumii și denumit, este și rămâne.

Ne asemănăm vânătoarea către înapoi, către onoare,
Valoare nu e decât, de ce-ul, ăla ce se vrea mai înainte,
Decât mai bun cu cei ca ei, mai bine rămânem în fundătură.

Teribil contemporanii ăștia, iraționalitatea le e rănită,
O să nici nu fie, nici remarcabili, da ține-te, că ei vor să fie,
Nici nu se uită, ține-te mai departe de cei care cânt' !

Mai, după cât  pare a se vedea e limitat,
Păsările, imediat o iau la șale, într-un dâmb al unui
Măr, inexistent, să fie oamenii degeaba?

Te uiți, uiți dragoste, vrei să fim cămăși-n comun,
Cunoașterea de comportament pe lângă vulpile, oh, vulpile,
Adevărat, sunt cu atât mai importante, când
Singure se bucură mai mult cu oile-n cutie.

Limitată de Soare, desparte condițiile ce n-a atins,
Mereu vedea pe un munte de șireturi,
Că pot și să fiu și eu altceva printre ele,
Un orez, printr-un bol pe-aproape, 
Îți dau rolul obosit de a putea cânta cu becu stins.

Stricată

M-am plăcut cu poze, la mal de mare,
Să-mi găsesc forțele de frecare,
Asta căci dialogul relației mobile,
Apucase a înregistra, din două acte, volanul.

Nici bine nu străbăteam locul,
Că al meu oraș ingrat în perspectivă,
Ce se vrea, vrut, poveste muncitoare,
Își aruncă singure zâmbete criminale.

Mda...mângâi, mulțumesc!

Am găsit nervi ca mine, hotărâți,
Ș-am fost fericit, având păpuși ca partenere,
Cu apă-n baterii și-n buze,
Păpușar fără voință!

Continuarea, pe la 4,!

Urs

Neagră, tare, m-a descompus,

Sunt în aer, sunt un rus,

Mă dezbrac de papion,

Şi-mi arunc repede-un veston.

Sunt în aer ,sunt adus,

Nu mai am haine,

Sunt nud, sunt permis,

Apar ud, într-un miros descompus.

Tăvălit peste cearceaf,

Uşor cam alochoolizat,

Mă simt decofeinizat,

Parcă aş fi idolatrizat.

Vocea mi-o mai amintesc,

Mâna mea aşa fierbinte,

Bara verde, cam rece vrea a atinge.

I se pare că eşti tu,

I se pare că nu spui nu.

Firele nu se ridică,

Talpa rece îmi indică,

Este noapte, nu-ţi fie frică,

Te veghează, nu te strigă.

Sunt un urs, uşor dedus,

Ce se scaldă în canabis..

Ultimul neprihanit

Odată te-am simţit în zbor ,alunecându-mi pe sub covor,

O dată te-am atins în treacăt , atunci când îmi puneai un lacăt.

Azi mă uit după tine, atunci când evadezi din şine.

Astăzi mai plâng ,după coapsa ta dreaptă.

Azi mă gândesc ,că poate ,nu te iubeam pe tine toată.

Eticheta următoare mi-o lipesc, chiar de mă doare,

Vreau să par că sunt voinic şi că nu m-au înghiţit,

Emanciparea nu doare, emergenţa-i trecătoare,

Vuietul din disperare,îmi pare acum o urătoare.

Şi uitea-mă, mai ştii cum te iubeam,noaptea pe după borcan?

Şi uita-mă,mai ştii cum te răneam,vara când nu te vroiam?

Şi lasa-mă să mă desprind,fără ca să te ating!

Şi luptă-mă, cu ura mea, faţă de dorinţa ta!

Astăzi, azi, mă declar lovit,

Astăzi, azi , simt n-am murit,

Astăzi,azi, nu mai cred în iubit,

Astăzi, azi sunt ,chiar ultimul ,neprihănit!

Ultimul înger..

Acum,  încep a sclupta….

Un înger dintr-un patent,

Tijele si schijele, 

Le dau iar pe răzătoare,

Le presărez cu unsoare,

Asezând-ule-n castroane,

Mulez  aripile din betoane..

Mâinile din fibre moi,

Decojite de pe oi,

Le lipesc de bustul rece,

Clădit iar din jurăminte.

Slefuindul n-am observat,

Faţa nu i-am aranjat,

Mată ramasă cu-o schijă,

Atârnând pe partea stangă.

I-am donat buzele mele,

Şi mi-a răspuns că's cam grele,

Iar apoi i-am zis că-i dau,

Ochiul meu din partea dreaptă,

Şi îmi zice -Îl vreau ,te vreau!

Apoi se uită-n oglindă,

În graba se-ntoarce, mă cuprinde,

Mă lasă pe canapea,

Se asează pe podea,

Şi începe a uita....

Şi mă uit cum îmi dispare,

Ultimul înger  ,din Carul Mare.

Ţărână vie

Ce chestii împuţite, dar ele, ele, îmi fac viaţa aşa,

Carnală şi care îmi fac ochii negri,

Când am nevoie s-o răneasca, oh..mă simt!

Mă simt alături,înalt, cu cravată brunetă.

Fiinţă din lume, să traiesc, nu înţeleg,

Pentru rana aceea, cea mai frumoasă,

Chiar dacă, societăţile,judecă şi care nu,

Care nu te vror slabuţă,când mă iubeşti,

Ce mă ademenesc, când mă gândesc.

Trupul meu, vrea pe cineva să rănească,

Pe jumătate înţeleg,deşi m-acceptă aceasta,

Şi i-am făcut şi nu mă lasă,

La cineva, pur şi simplu, mă refer.

Ce caut nu-i fericire, nu pot şti ce vreau,

În viaţa asta, ah.. ea, ea să-l iubeasca,

Ştie cum, tot vorbeşte, ah, ce îi pot da,

E mult, dar nu pot de toate javrele.

Măcar să continue, cu mine cel mai mult,

Lasă toate scursurile aşa cum sunt,

Căci eu iubesc tot ce mă ajută,

Iar pe mine să mă iubească, nu poate nimeni.

Şi pur şi simplu nu mă omoară, nu acceptă,

Acolo pentru mine, cu mine, din câte am auzit,

Să iubesc măcar pe jumătate, doar mai mult,

Eu am rănit-o, eu te-am rănit, tu, ţărână vie!

Sunt

Să fiu mort, atârnat de  un pat, apoi legat cu cătuşe...

Mă vezi, mă vei vedea oare,vreodată?

Nu îmi doresc plăcere, poate doar putină durere,

Nu, refularea sentimentului de om prost e ,doar o bere,

Luciditatea mea se păstreaza ,doar pentru crâşma din caverne.

Sar…..,sar,o dorinţă am, atâta îmi mai cer,

Doar atâta îmi doresc,

Vreau ,vreau ca sufletul să mi-l opresc,

Corpul meu, trupul secătuinţei şi orgiilor,

a atins prea multe.

Da, am lins ,am lins ,prea mult,

Da m-am denigrat din vrut,

Şi da azi ,pot să îmi tai o bucată din şezut,

Numai pentru a parea că te-am avut.

Raţiunea mea,o existenţă oarecare,

Să fie sexul oare o salvare,o salvare,

Presărată ulterior cu ceva macaroane din făina de creioane.

Nu's decât un prost, unul antrenat să se mintă pe derost,

Am ajuns să mă înec într-un pahar de bere ,

amestecată cu miere.

Nu’s decât un monocrom,azi sunt alb şi mâine chior,

Am ajuns să par că mor.

Şi uite,uite, durerea-mi pare plăcere,

Nu mai vreau decât tăcere......

-Haide taci! Taci acum....să pot să dorm....

să pot uita că n-am breton!

Să pot uita că sunt afon!

Sunt un pervers!

Ce , Cine, Când,

Pentru, La cine, La ce?

Unde…sunt eu?

Toate, îmi răsună,

Din toate ungherele

Corpului meu…

Şi totuşi mai e mult,

Până  voi abcede,

Până mă voi înţelege,

Până voi accepta,

Dragostea, iubirea,

Ardoarea…..

Tristeţea, mângâierea, atingerea..

Ta….probabil , dacă nu a alteia.

O urmă zgârcită,

Zace pe perete,cam racită,

Un fior cald se strecoară,

Lângă lumanarea,

Dată, demult de pomană.

Aprins ,de la ceară,

Udat într-o vară,

Întins pe-o  lipie,

Înaintez spre nebunie,

Conversez cu lăstunul,

Chiar acum când îmi,

Ascut zâmbetul.

Sunt gata şi ies,

Încă o zi flanchez,

Încă o zi sunt un şters..

O nouă zi …… sunt un pervers!

Sunt născut pentru a muri...

Sunt născut pentru a muri, nu’s aici a te iubi,

Asta încă nu învăţai, în ziua când te uitai.

Vreau să uit ce am călcat,suflete de neuitat,

Vreau să trec ,iar de cadavre şi să mi te-agăţ în braţe.

Sunt virgin, sunt nepătruns,sufletul îmi stă în apus,

Şi mă văd ca un produs şi mă vror ,doar pentru a fi expus.

Şi îmi zice, hai cu mine, vino vino peste mine

Hai săruta-mă, atinge-mă, hai destramă-mă...

Nu înţelege, nu pricepe, nu sunt doar o fiinţă rece,

Eu vreau dragostea, pricepe, eu vreau inima a petrece.

Nu vreau sex cu ori şi cine, nu te gândeşti, nu abcede,

Lumea nu vrea a înţelege, eu iubesc ce mi se petrece.

Eu sunt născut pentru a muri,

Eu poate n-am fost născut pentru a iubi!

Suflet pierdut în vise grele

De ce oare te visez doar atunci când mă droghez?

Beau ş-aştept s-ajung omidă, viaţa-n cruce să simt tindă.

Vin rose, şampanie, doar în noaptea asta e,

Toate, le gândesc continu ,

În noapte ,când mi-s străinu’

Noaptea, când totul îi beznă,

Când ferestrele sunt şterse,

Când sticla e fortăreaţă,

Când beţia stă de-o aţă

Când mă simt ca un vârtej,

Când te simt ca un botez,

Când te vreau, ud lânga mine,

Când ,da vreau să fac dragoste cu tine,

Ah……….totul e exaltare, totul stă închis în şiroaie.

Vreau s-aud miros de casă,

Vreau să simt vuiet de plasmă,

Buzele, săruturile, sfârcurile, toate ţi-le vreau….

Strâmtorate sub cearceaf, adunate sub un raft.

Aburit de un tăun, îţi spun, da exist,

Deşi, nu sunt prea cool.

Nu mai suferii, tu singur ,

Căci exist şi eu  ambigu,

Vreau sa fiu şi să te simt, toate pofetele să-ţi mint,

Braţele să îţi cuprind,

Coapsa tare să îţi aprind,

Pieptul rece să-ţi întind,

Umerii să îţi surprind,

Organismul să-ţi zdrobesc

Şi apoi să ne-nvartim,

Sub o stâncă, sub un crin.

După cupola de vin,vino, hai!

Să ne iubim ca nişte copaci,

Să nu ne arătăm decât în maci,

Să fim doar noi pe lângă voi,

Să fim adânciţi în nevoi,

Să ne iubim doar pentru noi.

Sexul, iubirea, dragostea, frustrarea,

Cum naiba vrei tu să numeşti asta,

Pentru mine există doar una, dragostea ,

Cu fiinţa aceea, a ta pe care o doresc ,doar pentru că o iubesc,

Nu pentru pofta carnală, nu pentru faţa ideală,

Nu pentru trupul exaltant,

Ci pentru sufletul curat,

Pentru conştiinţa pătrunzătoare,

Pentru ceea ce eşti tu,

Un înger atârnat de o stea aflată în uitare,

Un suflet aşa cum zici tu pierdut în visare.

Într-o uitare ce mă doare,

Pentru că vreau să fiu eu cel care,

Cel ce poate te va scoate, din visare şi o să te ,

Te atragă in iubire,

Într-o contopire vie.

Ce vrea să fie doar cu tine,

Ce vrea iubire, nu mărire,

Ce vrea doar alinare vie,

Ce vrea un zâmbet, nu o bucurie,

Ce vrea un umăr , nu o plăsmuire,

Ce vrea , pe bune ,o şansă către vieţuire.

Care nu te uită, care nu te trage,

Ce vrea doar urlete de pace.

Ce vrea să fie atârnat,

Făra a fi chiar suspendat,

Vrea se pare ori şi ce,

Numai tu să fi gata pentru orice.

Eu asta vreau, te vreau pe tine,

Am ajuns să te iubesc, ca şi un câine,

Nu ştiu  de ce, nu vreau să ştiu,

Doar a iubii, asta nu ştiu.

Am încercat îţi zic, m-am chinuit,

Până ce dragostea m-a fript,

Totdeuna  m-am minţit ,

Că sunt diavol pentru un nimic,

Că sunt stricat, nu mă-ncadrez,

În tiparul din orez,

In societatea de absurd,

Ce vrea doar mită şi poate chiar şi un mamut.

 Eu sunt acela ce te sperie,

Ce te stresează într-o preerie,

Ce te anuntă că îi gata ,sa ţi-se înfiripe în neştire,

Ce vrea masca să îţi simtă,

Cel care nu vrea decât să te atingă,

Care , se pare te iubeşte,

Care pare-mi-se susţine că nu-i peste.

Cel ce îi mai needucat, poate chiar inadecvat,

Nu e destul şi sincer nu-s,

Aşa cum poate vrei tu  să îi spui.

Cel ce sâcâie într-una , cel ce nu vrea decât normalul,

Care nu şi-a mai găsit cadranul,

Cel ce nu se accepta, ca şi castanul.

El te doreste, zău acum e anu’

Eu, da încerc să-ţi fiu şofranul,

Să-ţi fiu tot ceea ce îţi doresti ,

Tot ceea ce tu nu mă crezi,

Te ascult,

Şi nu eşti obsesie,

Eşti, doar singura iubire , care nu-i o gresie.

Orice ai fi, te accesez,

Oricât ar fi o să răbdez,

Puntea mea de dezvoltare,

Ţelul meu atras spre uitare,

Viaţa mea părtinitoare,

Atârnată de o mare…

În final nu vreau să crezi că sunt vre-un naiomez,

Sau să zici că sunt ,un obsedat de lăstun,

Ori vre-un nebun depravat,ce poate i s-o fixat,

Pentru tine o obsesie nebună.

Şi că mă crede vre-o lună,

Că mă vrea doar pentru sex,

Că mă crede un abces.

Să nu crezi că’s altruist,

Că’s perfect, şi microbist,

Sunt un idivid docent,

Intr-un spaţiu cam absent,

Ce se vrea a fi un Kent,

Fumat de tine peste detergent.

Astfel îţi zic ,nu sunt de şters,

Chiar toate umbrele din mers,

Da am puterea să vin lent ,să mă accept azi ,

Pentru ,un considerent,

Chiar de nu cred că  mă vrei lent…

Sunt dispus la nebunie, pentru o iubire,

Pentru o  atingere,

Pentru o sustinere,

Pentru o alinare,

Pentru o normalizare,

Să nu mă mai cred ca atare,

Sa nu mai cred că sunt un oarecare.

Asta cred că tu, tu îmi poţi da,

Asta cred că vei putea fi ,în viaţa mea,

Suflet pierdut în vise grele,

Revino tu de după ele…….

Sfârşit de August

 Apărut în iulie,la început de vară, 

 Ieşind pe un drum de ţară,

 Străpung lumea cu pumnul meu de odinioară,

 Doream evadare, nu ştiam că va fi greşeala mea cea mai mare!

 Continui cu viaţa, merg către raţe, cu braţele,

 Împing de zăvoare, mă răstorn peste oale,

 Ating muşuroaie,mă părăseşte unul ce atunci se vroia un oarecare,

 Respir doar în trei, respirăm doar în trei,mă agăţ de idei,

 Şi iulie trece şi viaţa-mi petrece şi locul meu se mută pe după aleei.

August începe,faţa-mi atinge rece,

 Mă zbat între zale,înot printre nisipuri de vară tasate-n picioare,ce zburdă printre obloane,

Ziua, eram un străin, noaptea, apăream doar în iluzii, străbătute de aluzii.

 Se duce-o săptămână, august începe într-o cameră plină,

 Caldura-n mine intră, vara e tot mai toridă,

 Moleşit şi uitat, de cel ce se crede , acum binecuvântat, cad în extaz,

 Păcătuiesc pentru un braţ, mă răzbun pentru ore, încerc să fiu un alt Manole,

 Şi încerc să te prind, de tine să mă ating, feţei tale bunăvoinţă să-i simt,

 Te mint şi mă minte, te cred şi mă sting,

 Te las şi mă conving, că-i mai bine sa fiu un altlul, să mă prezint în fata poporului secătuit.

Şi august tot merge şi timpul mă petrece şi uite-mă, sunt din nou rece,

Şi vara nu mă mai întrece, sârma ghimpată de pe perete,nu-mi mai atinge umărul,

Apar , a treia săptămână, ca un altul,

August, ajunge la lună plină,prin curier îmi vine înapoi lăstunul,ce uşurare ,mă simt, mă simt, mai moale!

Şi august se duce, acum că sunt rece, şi August mă lasă şi…..

August, ma lasi!

Şi August ,ajung, ajung, să-mi..... simt , să simt că-mi pasă!

Dar poate peste-o lună, septembrie, cu a sa brumă,septembrie căzând, căzând de pe Lună,

Mă convinge că-i bine, să-mi pese ,iar, iar de ....tine!

Să uit c-a fost August, să uit că la sfârşit de august, eram inocent, eram visător, eram un tânăr ce vroia, ce îşi dorea, să simtă un zbor!

Eram o inimă de trecător!

Respir....

Către toţi la care ţin,

-Aş dori să fiu mai plin,

Aş dori să n-am păcate,

Să nu mă supăr din toate,

Să fiu aşa programat,

Încât pe toate să le fac.

Să vă bucuraţi de mine,

Să mă plăceţi şi mai bine,

Dar îmi pare rău , deja,

Eu mi-am ales calea mea.

Ăsta sunt nici-nalt,

Nici scund, nici grăsuţ,

Da nici slăbuţ,

Nu sunt eu vre-un eminent,

Sau un geniu pertient,

Sunt aşa cum îţi apar,

Un individ cam real,

Într-un spaţiu ireal.

Ravasit intr-un minut...

Azi, mai de dimineată,

Pe la duş , sub apa caldă,

Mă simţeam amortizat,

Vremea parca s-a schimbat!

Îmi ziceam, da’ oare de ce?

Habar n-am oare de ce!

Ştiu doar că nu m-afecta,

Că mă simţeam bine, ok!

Ah ce mă mai amăgeam,

Şi apoi , iar rătăceam,

Iar mă plimbam ca nebunu.

Pe tărâmu' ăsta rece, rătăceam,

Şi dorind să te mai aud,

Emisiunea iarăşi ţi-o ascult,

Mă aşez în pat, deşi cam ud,

Stau cu căstile-n urechi,

Şi mă pierd în ceea ce aud.

Şi..da poate că's cam prost,

Că nu ţi-am zis că te doresc,

Şi încep să te citesc,

Şi iată-mă că bloguiesc.

Pierzându-mă în cuvinte,

M-atrăgeai ca un munte

Şi rătăcind prin idei,

M-agătam d-un set de chei,

Iar când termin de citit,

Mă privesc şi sunt uimit,

Sunt în pat,tot răvăsit...