Nu te-am rănit

C-un pahar de vin fiert mai de două ori,
M-apuc de ascultat o voce-nceată
Căci mi-ai arătat ce-nseamnă asta,

Și mai sorb odată s-ajung în vale,
Sunt bătrân și vreau să nu iubesc,
Să nu mă mai feresc, să nu mai beau de ură,
Vreau să tac când urlu, s-ajung să nu-ți mănânc din mână

Ah degeaba nu pot să stau în scaunu tău,
Nu poți să stai în patul meu,
Ne ținem de mână printr-o cameră de web
Și atât.....

Degeaba nu îs interesant....așa e nu?

Ah diabolic înger verde!

Și ți-am fost bărbat în vară,
Bărbat în toamnă,
Dar acum în iarnă nu pot să adorm singur,
Nu vreau cu geamu' deschis să strig după struguri.

Și pentru tine noaptea din octombrie a fost un vis,
Dar vise îs multe și nimeni nu le cară în viețile noastre la fel.

Ș-aș minții dacă aș crede că o să crezi ce vezi ce simți,
Tu stâncă deveniși în timp,
Stâncă vei rămâne în loc,
Cu o crăpătură pe șoldul drept.

Și știu că viața-mi va arăta cât am greșit,
Dar am greșit pentru tine,
Și asta într-un destin neschimbat rămâne.

Nu te-am rănit, amândoi avem o cale,
N-am vrut să te fac să doară, amândoi suntem călare.

Let it be December !

And it seems that in December I look at mountains of haystack,
I sing while spinning in the cauldron full of mud, yes I do!

I'd like you to be close and touch your lid,
An eyelash-n window to catch for you.

I can't accept my dear to break on your own,
I'd like to catch you by your footprint.

And I don't want your day to pass without me,
I do not want you to have the big night asleep.

I want to be close to your cheek,
Let's close the door behind me, shall we?

You know I did not ask for gifts, icons, sticks,
I will only ask you for one heaven.

And in December I want your on the road,
Heading in our direction, on this way here!

Open your eyes my dear, open them,
Come and lay an eyelid over my old body !

Eu mi-s țăran !

Eu mi-s țăran din mamă-n fiu și soră-n tată,
Nu m-am născut, crescut, străbătut pe-o stradă betonată,
Eu mi-s țăran, țăran de glie,
Eu am crescut având o vie,
Eu mi-s țăran ce am dat cu sapa,
Eu mi-s țăran ce făcut-am urme- n țărână cu-o greblă.

Eu știu ce înseamnă bună ziua-n sat,
Eu știu ce-i aia rușine și repercusiune,
Eu mi-s țăran ce am învățat,
Ce mi-am pierdut urmele prin omătul din sat.

Eu ce-am mers la colindat, urat ș-am și măturat,
Eu ce-am crezut și cred în zmei și umbre,
Ce-am adunat dovleți ș-am stat noaptea la curat.

Eu mi-s țăran și cred că-s bine,
Eu mi-s țăran și nu mă vreau mai puțin de atât,
Eu mi-s țăran dintr-o tărână ș-astept s-ajung în țarină.

Oare

- Ce te face să crezi că umblu iar pe cărările perindate și reci ?

Asta mă întreb atunci când sunt singur în fața ta,
Și nu înțeleg de ce zidul celor două cifre redundante,
Nu mă protejează de firea ta rece și dezolantă,
Care nu tace, nu vede, nu se desparte.

Și băutura, ah, asta-i un pretext, un camp de maci,
Un dăiniuș de pe un deal la apus de lună.

Și problema cu ea, știm bine noi doi și chiar știm,
Că nu există, ci poate e doar ușor voalată,
Căci la răsărit de soare nici tu și nici eu nu am mai tăcea.

Asta mă întreb eu acum, când oare te deschizi?
Când oare nu mai crezi că sunt doar un pasager,
Venit dintr-o colibă dintr-un meleag cu cântec,
Ce-ți vrea a ta privire mlădioasă, albastră dintr-un iceberg !?

Și trupul cărnuit, rupt de-o pătură de lână.

Dar oare, ce te face să crezi ?



P.S. Încă în lucru......

Locuri de mâine în gânduri de azi

Locuri de mâine în gânduri de azi,
Se agită în mine ca vântul în brazi,
Apar și dispar, căutându-mi un pas,
Să vin și să apar unde nu-i un popas.

Meleaguri în zile se avântă acum,
Aruncă în mine bilete și scrum,
Mă fulgeră-n umeri c-un sunet nebun,
Apar în colete necărate pe drum.

Locuri de mâine în gânduri de azi,
Când ajung să-mi pese,
Când ajung să-mi trag,
Când ajung să-mi cuget,
Când ajung să-mi bat,
Trecerea, urnirea, curajul ș-un rac?

Locuri de mâine în gânduri de azi,
Voi fi poate ș-acolo,
Voi fi cândva un dac!

Locuri de mâine în gânduri de azi,
Sunt sigur de tine sunt singur și rabd.

Taci !

Cu vântu-n ceafă, spate, umeri,
Stau și ascult tăcerea-n drumuri.

Calm, îngrozitor de calm,
Nici pic de zgomot de oraș.

Mă simt ciudat,
Da' nici nu-s beat!

Se poate să se-ntâmple ceva,
Să ardă un port sau măcar un grajd,
Oh da un grajd c-un porc de viu!

Așa acum mă simt mai bine,
Poate-s un pic macabru da's pe vine.

Și toate merg  cam către nord,
Se poate oare mai mult de atât?

Oh da și poate că mi-s orb,
Ar trebui să mă adulmec să tac,
Și să nu uit să-mi rup din brațe,
Că am prea multe-ntinse-n jurul ei.

Vară

Și-mi vin norii de furtună,
Și vântu-mi bate-n față.

O pană taie apa-n două,
Și se numește rață.

Un fâlfâit, un corb în zbor,
Îmi spune să m-adun,
Să-mi iau picioarele să zbor,
Și să mă duc acum.

Dar n-ascult nici de mine, dară,
Cum asculta-voi de o cioară.

M-arunc în toiul nopții reci,
Și sper ca să nu doară.

Și norii trec se-adună iară,
Nu vreau să-ți spun a mia oară,
-Dar poate-s prost căci încă te simt vară!

Cărare

Iarna pare să vină,
Până și copacii simt asta.

Își schimbă hainele-n sacouri,
Se agață-n șiruri de unduirile valurilor ce se conduc spre puntea unui marinar
Ce stă așteptându-și clienții să-și vândă crabii întortochiați într-o găleată.

Oh tu de-ai vedea ce văd și eu,
De ai simții ce simt ce eu nu pot a arăta,

Oh tu de m-ai întoarce și ierta!
Oh tu, al tău aș fi și tu a mea!

Dar nu pot a mă întoarce când văd ce știu și n-am ce face.

Când printr-o unduire de val m-am dus
Și ai rămas la fel acasa,
Îi ușor nespus de rău,
Și am momente când nu mă simt eu,
Și știi că nu fac voia mea
Dar nu vreau să fiu al altora.

Cândva cam acum un an...

"Îmi căutam liniştea fără vreo direcţie, pe apele învolburate ale vieţii şi dintr-o dată mi-ai ieșit în cale.

Fi-mi tu far  spre insula de liniște după  care tânejesc  de atâta timp și la care mă gândesc zi de zi!

Bine ai revenit dragu meu!,

Bine ai revenit la mine!"

O zi de vară...

Momentul când vinul îmi atinge buzele domol,

Când mă răsfrâng asupra ta încet,

Atunci când te cuprind de șolduri într-un râset amețitor,

Și te ating pe după pleoapa ochilor,
Atunci mă simt, te simți, iubiți.

Atunci când carnea ta suavă mă întretaie,

Când pieptul tău, ce-mi place-simțire, mă spintecă-n odaie, 

Atunci obrazul meu se simte-n sufocare, când te pătrund în locul cel apus.

Și-mi presezi sângele pulsând în vene,

Mă atingi pe locuri de nedesfăcut,

Și-mi tragi respirația-n ele,
Atunci eu mă simt pe veci tăcut.

Mă prinzi cu râsul tău prea abătut,

Cu ochii-mi ceri în forță, îmi zbați-n cale,

Îmi zici cu nepăsare că mi-s un prost și atât,

Dar eu te simt a mea, te simt agale.

Mă chemi, mă chemi în brațul tău.

Și buzele ți-s în  maieu,

Și se răsfrâng asupra-mi cu tărie,

Ne sufocam încet, încet,

Dar lasă-ne în nebunie.

Și noaptea nu-i prea lungă,

Și vrem a nu uita,

Căci am avut o vreme,

Una doar și nu a fost prea rea.

Nu vom uita voința,

Nu vom uita nici calea,

De vei plecea în lume,

De voi pleca agale,

Să strângem mâini în cale,

Dar să nu strângem calea.

În calea zilei

Un zâmbet pierdut de după picioru' stâng,
Îmi pare că nu-i bine!
Ori îi de la prea multă cafeină, taurină...cola și cu milka,
Sau îi de vina ora......

Că și uitai ca să vă zic,
E și trecut de cinci...
Ba mai de graba îi cam șase...
Căci mi se strecoară- brațe.

Și cum stăteam și mediatam,
Mai bine zis stăteam să vina ora de trezit,
Îmi zic hai și pe-a ici,
Pe-a nimănui grăire!

Și cred că mi-s destul de ars,
Încât să sper că mâine sau azi,
Îmi voi aduce aminte de tot ce nu-s în stare să tac
Și să-mi opresc privirea.

Și cum zici tu precene bun,
Eu când mi-s lăsat sângur, nu sufăr,
Ci fac prăpad și nu-s numa eu,
Și lesa scurtă-mi trebă.

Da vine vara, cum o venit,
Ș-amu un an,
Și numa noi știm ce o fost,
Mai stai oleacă ș-am să plec,
Și de prăpăd îi rost!

Perindând

Locul dăruit, roșcat, hurduca-n ardoare,
Eu, un adolescent brabete, gândur un cântec pe alee,
Mă dau să-mi caut clisă, da se trecuse ceasu,
Și inima-mi în pansament la rece.

Văd fetele, crescute subțirele și ușoare,
Păcat, n-au auzit de cărți, la ele serialele-s reale,
Cineva să mă ghideze printre ele, că-s ca-n oale.

Fir-aș să fiu, tu cu mine-n glie astă vară!

Mamă de ce te-ai întins a concepe?
N-ai crezut că oi avea oblon pe frunte,
Și că mereu tind să mă-mpreunez la buric.

Spune-le tu : deschide-te, are să te cunoască vere,
Căci odinioară, cu papornița din cătun plecași,
Și cu umăru-n iarbă, gemetele-ți ascultași,
E bine neică, acuși o cărămidă-ți ajunge.

Brațele mi-s în poieniță-n iarbă,
Printre vin de leuștean, leuștean bătut de brumă,
Și cu gându la căsuță, înjuga-mi-aș boii la căruță,
Să-ți prind o frântură din a ta pictură.

Da, visele mele-s groase, aproape de un bănicior,
Cam cât cântăream eu ca și fecior.

Și mai pe acum, undeva într-un lift blocat,
Pe seară, simt că-mi e frică.
Da am voință, ce-i drept puțin sunt limitat,
Cam la un chioșc, cu tot cu credință.

Și mai zici să-mi dezvălui zilele-n ochii tăi!

Dar lasă, căci zâmbetul unei curve,
E un moment ce-mi dă contur,
Și după țin dietă, trec și mestec pită.

Băieți, care va să zică, noi nu avem nevoi,
Iar singura bucurie pe stradă-s oamenii.

Mulțimea e în extaz, dădu în streche,
Îi pun căpăstru și o iau pe ulițe.

Oh, tu prieten, atingerea-mi respiră,
Și fetele mi se perindă, se aliniază-n grindă,
Și-mi miroase a uscat, of, maica mea!

Pieptul tău

Naturii-i e ușor s-absoarbă,
Orice rază, cu palmele-n acest piept,
Natura se odihnește agale, 
În spate însă, ea se rupea în dăruință.

Trupul lui, parcă zâmbea necontenit,
Și sub lumină, urechile-i priveau,
În atingerea lui, un lucru binecuvântat.

Nu-i multicolor, era un el așezat pe spate,
Și orice loc necunoscut îi pare-o amintire furată.

Culorile naturii sunt gânduri în mintea lui,
Aerul de deasupra ce-l inspiră,
Îl expiră-n nesiguranță, 
Amestecată-n toamnă.

Nu simțea speranța, 
Fiecare era suflet, un cap făr' de chip,
În al lui ținea s-absoarbă vântului, pantalonii, atâta.

Dădea un dar pe un orice, oricine, 
Ce-i  producea senzualitate-n nările lui.

În urechile-i înfipte-n trupul speriat de șoapte știute,
Știa a urma raza aerului spre căldură, agale,
Pe adierea aceea, ce se umfla, 
Ducând împinse ale sale gânduri.

Fecioarele se propagau vibrând, 
Veneau spre el lăcrimate,
La locuința temporară, 
Vârfurile eliberate, zburdau angelic.

Și el, stătea întins, ca toamna dezgolit, 
Ori de câte ori era necontenit.

-Of, dispusă-n puncte, 
Cuvintele să-l fulgere!

Simțea albastrul sub perină, 
O mireasmă senzuală,
Suavă-i era fiecare călcătură, 
Plutind pe palmele-ți goale,
Sentiment alcătuit cu rost,
În el își sprijinea coatele.

Ele priveau cărnoase, 
Cum un astru, odată voluptos,
Închis în joc, repeta infinitul și se odihnea.

-Dimprejur m-ai răzvrătit, 
Atunci cu frunzișu-n vânt,
Ce victimă ușoară a gândurilor, cu chipu-n lucru!

Băiatul cu ochii-n ocean, 
Venea spre a încerca citi,
Dar, se terminase, simțea ridicarea razei.
Pieptul auriu-i accelerase, 
Și-un dar celest i se alungi în sân.

De odată viața, era ca iubirea ce-mi dă contemplare,
Simțeam la așternut c-aveam să iubesc.

Tu nesfârșire, exprimi puține peste trupul arătat,
Ți-a ieșit culoarea?
Printre zâmbete-și arătă talia,
Începe a se oglindi adierea noastră și plecăm.

Pala-n buzele-n care adia mătase, 
Mă poartă dincolo de inspirație.

Vorbea de rău,
Îți mărturisim, acestea-s multe.
Mintea parcă mi se învârtea,
Fiecare unduire atentă se transformase provocator,
Și pieptul tău din nou îl strâng!

Iubirile

Tu spune-mi, nu-mi arăta doar puncte,
Prin capabilitatea ta, îmi dai pace,
Avem motivele noastre ce ne apără,
Iar gânditul e de ajuns aproape de nouă.

-Și ce, un eseu, scrie că se poate,
Așa că, tu victimă, nu mori oriunde,
Eu nu permit, de unde, tu-n mine!?

N-am început, nu avem în noi,
Părți din iubirea, îmi e prea așezată,
Inimilor le stau, sunt în eu stelele.

-Devenim frumoase, eram secunde noi,
Am mintea așa de știută!

-Niciodată lăcrimate, aranjate pentru scris,
Se puseră la parbriz!

-Așa rupe-ți iubirea, inima, atingerea, prăfuiți-vă,
Reverși definitiv iubirea, cu totul, tu,
Atât de picați, încă suntem!

Învățăm de tot și o ajuns în mine, o am,
Dispuși la furat, hoața noastră, o aveam,
Din motive ce ți-am zis, ai dormit de tot.

-Rău tăinuiești, suntem deja curbate,
Dar mai mult suntem când cerșim,
Repetițiile, ah, ele, de la ele nu suntem încă demente.

Fă-mi acum mai un dar,
Căci atunci când zăceai era bine,
Aranjează-mi un râu, să calc în lac.

-Te-ai secătuit iubire,
Mărturisim că te-ai supus,
Oare cât ne-ai luat, ca să te doară?
Și ce iubim noi nu-i a ta,
Ci un lucru cu cicatrice, așa pe verde,
Ai arătat tu, în vorbire,
Că da, rugina doare și nu te învie.
Din nou te-ai săturat de noi,
Asta la măritiș nu se întâmplă!

Ține să sufere-n șale..

E prea absurditate orice lucru cu imitarea,
La tine însuți, o fire precară, este normal, atunci când,
Poți privi, iar și iar și să nu vrei un argument.
Vinerea asta, s-ar putea decât să doară, căci, nu e mai departe.

Celor unde predecesorii tăi, ai omului, le zici:
Mai, nu este și el pierdut, nu-i mai aduce,
Omului, care mănâncă, când nimic, când orice,
Prin nimic încearcă lucruri.

Să fii imaginația mea, mulțumesc, nu ai decât,
Trebuie perindat lumii și denumit, este și rămâne.

Ne asemănăm vânătoarea către înapoi, către onoare,
Valoare nu e decât, de ce-ul, ăla ce se vrea mai înainte,
Decât mai bun cu cei ca ei, mai bine rămânem în fundătură.

Teribil contemporanii ăștia, iraționalitatea le e rănită,
O să nici nu fie, nici remarcabili, da ține-te, că ei vor să fie,
Nici nu se uită, ține-te mai departe de cei care cânt' !

Mai, după cât  pare a se vedea e limitat,
Păsările, imediat o iau la șale, într-un dâmb al unui
Măr, inexistent, să fie oamenii degeaba?

Te uiți, uiți dragoste, vrei să fim cămăși-n comun,
Cunoașterea de comportament pe lângă vulpile, oh, vulpile,
Adevărat, sunt cu atât mai importante, când
Singure se bucură mai mult cu oile-n cutie.

Limitată de Soare, desparte condițiile ce n-a atins,
Mereu vedea pe un munte de șireturi,
Că pot și să fiu și eu altceva printre ele,
Un orez, printr-un bol pe-aproape, 
Îți dau rolul obosit de a putea cânta cu becu stins.

Stricată

M-am plăcut cu poze, la mal de mare,
Să-mi găsesc forțele de frecare,
Asta căci dialogul relației mobile,
Apucase a înregistra, din două acte, volanul.

Nici bine nu străbăteam locul,
Că al meu oraș ingrat în perspectivă,
Ce se vrea, vrut, poveste muncitoare,
Își aruncă singure zâmbete criminale.

Mda...mângâi, mulțumesc!

Am găsit nervi ca mine, hotărâți,
Ș-am fost fericit, având păpuși ca partenere,
Cu apă-n baterii și-n buze,
Păpușar fără voință!

Continuarea, pe la 4,!

Urs

Neagră, tare, m-a descompus,

Sunt în aer, sunt un rus,

Mă dezbrac de papion,

Şi-mi arunc repede-un veston.

Sunt în aer ,sunt adus,

Nu mai am haine,

Sunt nud, sunt permis,

Apar ud, într-un miros descompus.

Tăvălit peste cearceaf,

Uşor cam alochoolizat,

Mă simt decofeinizat,

Parcă aş fi idolatrizat.

Vocea mi-o mai amintesc,

Mâna mea aşa fierbinte,

Bara verde, cam rece vrea a atinge.

I se pare că eşti tu,

I se pare că nu spui nu.

Firele nu se ridică,

Talpa rece îmi indică,

Este noapte, nu-ţi fie frică,

Te veghează, nu te strigă.

Sunt un urs, uşor dedus,

Ce se scaldă în canabis..

Ultimul neprihanit

Odată te-am simţit în zbor ,alunecându-mi pe sub covor,

O dată te-am atins în treacăt , atunci când îmi puneai un lacăt.

Azi mă uit după tine, atunci când evadezi din şine.

Astăzi mai plâng ,după coapsa ta dreaptă.

Azi mă gândesc ,că poate ,nu te iubeam pe tine toată.

Eticheta următoare mi-o lipesc, chiar de mă doare,

Vreau să par că sunt voinic şi că nu m-au înghiţit,

Emanciparea nu doare, emergenţa-i trecătoare,

Vuietul din disperare,îmi pare acum o urătoare.

Şi uitea-mă, mai ştii cum te iubeam,noaptea pe după borcan?

Şi uita-mă,mai ştii cum te răneam,vara când nu te vroiam?

Şi lasa-mă să mă desprind,fără ca să te ating!

Şi luptă-mă, cu ura mea, faţă de dorinţa ta!

Astăzi, azi, mă declar lovit,

Astăzi, azi , simt n-am murit,

Astăzi,azi, nu mai cred în iubit,

Astăzi, azi sunt ,chiar ultimul ,neprihănit!

Ultimul înger..

Acum,  încep a sclupta….

Un înger dintr-un patent,

Tijele si schijele, 

Le dau iar pe răzătoare,

Le presărez cu unsoare,

Asezând-ule-n castroane,

Mulez  aripile din betoane..

Mâinile din fibre moi,

Decojite de pe oi,

Le lipesc de bustul rece,

Clădit iar din jurăminte.

Slefuindul n-am observat,

Faţa nu i-am aranjat,

Mată ramasă cu-o schijă,

Atârnând pe partea stangă.

I-am donat buzele mele,

Şi mi-a răspuns că's cam grele,

Iar apoi i-am zis că-i dau,

Ochiul meu din partea dreaptă,

Şi îmi zice -Îl vreau ,te vreau!

Apoi se uită-n oglindă,

În graba se-ntoarce, mă cuprinde,

Mă lasă pe canapea,

Se asează pe podea,

Şi începe a uita....

Şi mă uit cum îmi dispare,

Ultimul înger  ,din Carul Mare.

Ţărână vie

Ce chestii împuţite, dar ele, ele, îmi fac viaţa aşa,

Carnală şi care îmi fac ochii negri,

Când am nevoie s-o răneasca, oh..mă simt!

Mă simt alături,înalt, cu cravată brunetă.

Fiinţă din lume, să traiesc, nu înţeleg,

Pentru rana aceea, cea mai frumoasă,

Chiar dacă, societăţile,judecă şi care nu,

Care nu te vror slabuţă,când mă iubeşti,

Ce mă ademenesc, când mă gândesc.

Trupul meu, vrea pe cineva să rănească,

Pe jumătate înţeleg,deşi m-acceptă aceasta,

Şi i-am făcut şi nu mă lasă,

La cineva, pur şi simplu, mă refer.

Ce caut nu-i fericire, nu pot şti ce vreau,

În viaţa asta, ah.. ea, ea să-l iubeasca,

Ştie cum, tot vorbeşte, ah, ce îi pot da,

E mult, dar nu pot de toate javrele.

Măcar să continue, cu mine cel mai mult,

Lasă toate scursurile aşa cum sunt,

Căci eu iubesc tot ce mă ajută,

Iar pe mine să mă iubească, nu poate nimeni.

Şi pur şi simplu nu mă omoară, nu acceptă,

Acolo pentru mine, cu mine, din câte am auzit,

Să iubesc măcar pe jumătate, doar mai mult,

Eu am rănit-o, eu te-am rănit, tu, ţărână vie!

Sunt

Să fiu mort, atârnat de  un pat, apoi legat cu cătuşe...

Mă vezi, mă vei vedea oare,vreodată?

Nu îmi doresc plăcere, poate doar putină durere,

Nu, refularea sentimentului de om prost e ,doar o bere,

Luciditatea mea se păstreaza ,doar pentru crâşma din caverne.

Sar…..,sar,o dorinţă am, atâta îmi mai cer,

Doar atâta îmi doresc,

Vreau ,vreau ca sufletul să mi-l opresc,

Corpul meu, trupul secătuinţei şi orgiilor,

a atins prea multe.

Da, am lins ,am lins ,prea mult,

Da m-am denigrat din vrut,

Şi da azi ,pot să îmi tai o bucată din şezut,

Numai pentru a parea că te-am avut.

Raţiunea mea,o existenţă oarecare,

Să fie sexul oare o salvare,o salvare,

Presărată ulterior cu ceva macaroane din făina de creioane.

Nu's decât un prost, unul antrenat să se mintă pe derost,

Am ajuns să mă înec într-un pahar de bere ,

amestecată cu miere.

Nu’s decât un monocrom,azi sunt alb şi mâine chior,

Am ajuns să par că mor.

Şi uite,uite, durerea-mi pare plăcere,

Nu mai vreau decât tăcere......

-Haide taci! Taci acum....să pot să dorm....

să pot uita că n-am breton!

Să pot uita că sunt afon!

Sunt un pervers!

Ce , Cine, Când,

Pentru, La cine, La ce?

Unde…sunt eu?

Toate, îmi răsună,

Din toate ungherele

Corpului meu…

Şi totuşi mai e mult,

Până  voi abcede,

Până mă voi înţelege,

Până voi accepta,

Dragostea, iubirea,

Ardoarea…..

Tristeţea, mângâierea, atingerea..

Ta….probabil , dacă nu a alteia.

O urmă zgârcită,

Zace pe perete,cam racită,

Un fior cald se strecoară,

Lângă lumanarea,

Dată, demult de pomană.

Aprins ,de la ceară,

Udat într-o vară,

Întins pe-o  lipie,

Înaintez spre nebunie,

Conversez cu lăstunul,

Chiar acum când îmi,

Ascut zâmbetul.

Sunt gata şi ies,

Încă o zi flanchez,

Încă o zi sunt un şters..

O nouă zi …… sunt un pervers!

Sunt născut pentru a muri...

Sunt născut pentru a muri, nu’s aici a te iubi,

Asta încă nu învăţai, în ziua când te uitai.

Vreau să uit ce am călcat,suflete de neuitat,

Vreau să trec ,iar de cadavre şi să mi te-agăţ în braţe.

Sunt virgin, sunt nepătruns,sufletul îmi stă în apus,

Şi mă văd ca un produs şi mă vror ,doar pentru a fi expus.

Şi îmi zice, hai cu mine, vino vino peste mine

Hai săruta-mă, atinge-mă, hai destramă-mă...

Nu înţelege, nu pricepe, nu sunt doar o fiinţă rece,

Eu vreau dragostea, pricepe, eu vreau inima a petrece.

Nu vreau sex cu ori şi cine, nu te gândeşti, nu abcede,

Lumea nu vrea a înţelege, eu iubesc ce mi se petrece.

Eu sunt născut pentru a muri,

Eu poate n-am fost născut pentru a iubi!

Suflet pierdut în vise grele

De ce oare te visez doar atunci când mă droghez?

Beau ş-aştept s-ajung omidă, viaţa-n cruce să simt tindă.

Vin rose, şampanie, doar în noaptea asta e,

Toate, le gândesc continu ,

În noapte ,când mi-s străinu’

Noaptea, când totul îi beznă,

Când ferestrele sunt şterse,

Când sticla e fortăreaţă,

Când beţia stă de-o aţă

Când mă simt ca un vârtej,

Când te simt ca un botez,

Când te vreau, ud lânga mine,

Când ,da vreau să fac dragoste cu tine,

Ah……….totul e exaltare, totul stă închis în şiroaie.

Vreau s-aud miros de casă,

Vreau să simt vuiet de plasmă,

Buzele, săruturile, sfârcurile, toate ţi-le vreau….

Strâmtorate sub cearceaf, adunate sub un raft.

Aburit de un tăun, îţi spun, da exist,

Deşi, nu sunt prea cool.

Nu mai suferii, tu singur ,

Căci exist şi eu  ambigu,

Vreau sa fiu şi să te simt, toate pofetele să-ţi mint,

Braţele să îţi cuprind,

Coapsa tare să îţi aprind,

Pieptul rece să-ţi întind,

Umerii să îţi surprind,

Organismul să-ţi zdrobesc

Şi apoi să ne-nvartim,

Sub o stâncă, sub un crin.

După cupola de vin,vino, hai!

Să ne iubim ca nişte copaci,

Să nu ne arătăm decât în maci,

Să fim doar noi pe lângă voi,

Să fim adânciţi în nevoi,

Să ne iubim doar pentru noi.

Sexul, iubirea, dragostea, frustrarea,

Cum naiba vrei tu să numeşti asta,

Pentru mine există doar una, dragostea ,

Cu fiinţa aceea, a ta pe care o doresc ,doar pentru că o iubesc,

Nu pentru pofta carnală, nu pentru faţa ideală,

Nu pentru trupul exaltant,

Ci pentru sufletul curat,

Pentru conştiinţa pătrunzătoare,

Pentru ceea ce eşti tu,

Un înger atârnat de o stea aflată în uitare,

Un suflet aşa cum zici tu pierdut în visare.

Într-o uitare ce mă doare,

Pentru că vreau să fiu eu cel care,

Cel ce poate te va scoate, din visare şi o să te ,

Te atragă in iubire,

Într-o contopire vie.

Ce vrea să fie doar cu tine,

Ce vrea iubire, nu mărire,

Ce vrea doar alinare vie,

Ce vrea un zâmbet, nu o bucurie,

Ce vrea un umăr , nu o plăsmuire,

Ce vrea , pe bune ,o şansă către vieţuire.

Care nu te uită, care nu te trage,

Ce vrea doar urlete de pace.

Ce vrea să fie atârnat,

Făra a fi chiar suspendat,

Vrea se pare ori şi ce,

Numai tu să fi gata pentru orice.

Eu asta vreau, te vreau pe tine,

Am ajuns să te iubesc, ca şi un câine,

Nu ştiu  de ce, nu vreau să ştiu,

Doar a iubii, asta nu ştiu.

Am încercat îţi zic, m-am chinuit,

Până ce dragostea m-a fript,

Totdeuna  m-am minţit ,

Că sunt diavol pentru un nimic,

Că sunt stricat, nu mă-ncadrez,

În tiparul din orez,

In societatea de absurd,

Ce vrea doar mită şi poate chiar şi un mamut.

 Eu sunt acela ce te sperie,

Ce te stresează într-o preerie,

Ce te anuntă că îi gata ,sa ţi-se înfiripe în neştire,

Ce vrea masca să îţi simtă,

Cel care nu vrea decât să te atingă,

Care , se pare te iubeşte,

Care pare-mi-se susţine că nu-i peste.

Cel ce îi mai needucat, poate chiar inadecvat,

Nu e destul şi sincer nu-s,

Aşa cum poate vrei tu  să îi spui.

Cel ce sâcâie într-una , cel ce nu vrea decât normalul,

Care nu şi-a mai găsit cadranul,

Cel ce nu se accepta, ca şi castanul.

El te doreste, zău acum e anu’

Eu, da încerc să-ţi fiu şofranul,

Să-ţi fiu tot ceea ce îţi doresti ,

Tot ceea ce tu nu mă crezi,

Te ascult,

Şi nu eşti obsesie,

Eşti, doar singura iubire , care nu-i o gresie.

Orice ai fi, te accesez,

Oricât ar fi o să răbdez,

Puntea mea de dezvoltare,

Ţelul meu atras spre uitare,

Viaţa mea părtinitoare,

Atârnată de o mare…

În final nu vreau să crezi că sunt vre-un naiomez,

Sau să zici că sunt ,un obsedat de lăstun,

Ori vre-un nebun depravat,ce poate i s-o fixat,

Pentru tine o obsesie nebună.

Şi că mă crede vre-o lună,

Că mă vrea doar pentru sex,

Că mă crede un abces.

Să nu crezi că’s altruist,

Că’s perfect, şi microbist,

Sunt un idivid docent,

Intr-un spaţiu cam absent,

Ce se vrea a fi un Kent,

Fumat de tine peste detergent.

Astfel îţi zic ,nu sunt de şters,

Chiar toate umbrele din mers,

Da am puterea să vin lent ,să mă accept azi ,

Pentru ,un considerent,

Chiar de nu cred că  mă vrei lent…

Sunt dispus la nebunie, pentru o iubire,

Pentru o  atingere,

Pentru o sustinere,

Pentru o alinare,

Pentru o normalizare,

Să nu mă mai cred ca atare,

Sa nu mai cred că sunt un oarecare.

Asta cred că tu, tu îmi poţi da,

Asta cred că vei putea fi ,în viaţa mea,

Suflet pierdut în vise grele,

Revino tu de după ele…….

Sfârşit de August

 Apărut în iulie,la început de vară, 

 Ieşind pe un drum de ţară,

 Străpung lumea cu pumnul meu de odinioară,

 Doream evadare, nu ştiam că va fi greşeala mea cea mai mare!

 Continui cu viaţa, merg către raţe, cu braţele,

 Împing de zăvoare, mă răstorn peste oale,

 Ating muşuroaie,mă părăseşte unul ce atunci se vroia un oarecare,

 Respir doar în trei, respirăm doar în trei,mă agăţ de idei,

 Şi iulie trece şi viaţa-mi petrece şi locul meu se mută pe după aleei.

August începe,faţa-mi atinge rece,

 Mă zbat între zale,înot printre nisipuri de vară tasate-n picioare,ce zburdă printre obloane,

Ziua, eram un străin, noaptea, apăream doar în iluzii, străbătute de aluzii.

 Se duce-o săptămână, august începe într-o cameră plină,

 Caldura-n mine intră, vara e tot mai toridă,

 Moleşit şi uitat, de cel ce se crede , acum binecuvântat, cad în extaz,

 Păcătuiesc pentru un braţ, mă răzbun pentru ore, încerc să fiu un alt Manole,

 Şi încerc să te prind, de tine să mă ating, feţei tale bunăvoinţă să-i simt,

 Te mint şi mă minte, te cred şi mă sting,

 Te las şi mă conving, că-i mai bine sa fiu un altlul, să mă prezint în fata poporului secătuit.

Şi august tot merge şi timpul mă petrece şi uite-mă, sunt din nou rece,

Şi vara nu mă mai întrece, sârma ghimpată de pe perete,nu-mi mai atinge umărul,

Apar , a treia săptămână, ca un altul,

August, ajunge la lună plină,prin curier îmi vine înapoi lăstunul,ce uşurare ,mă simt, mă simt, mai moale!

Şi august se duce, acum că sunt rece, şi August mă lasă şi…..

August, ma lasi!

Şi August ,ajung, ajung, să-mi..... simt , să simt că-mi pasă!

Dar poate peste-o lună, septembrie, cu a sa brumă,septembrie căzând, căzând de pe Lună,

Mă convinge că-i bine, să-mi pese ,iar, iar de ....tine!

Să uit c-a fost August, să uit că la sfârşit de august, eram inocent, eram visător, eram un tânăr ce vroia, ce îşi dorea, să simtă un zbor!

Eram o inimă de trecător!