Cu inima pe scandura,
Si sufletul pe scara,
Impart lumii gresela ce am facut asta vara.
Trec si alerg , mai in sus,
Ma vreau plecand din card,
Ajung sa ma rog sa nu respir la ce am tinut,
Ce am tinut la piept si m-a atins ,
Intrat in vene si iesit prin piele,
Ca o transpiratie filtrata de ale mele ganduri rele,
Cu noi in pat nu ne priveam,
Tineam sa nu alergam agale,
Prindeam sufletele in stransoare si capetele pe perne goale.
Un brat in celalalt cu urme, diminetiile aveau miros de brad,
Dar acum ne trezim fiecare in alt pat.
Poate ca nu iti mai pot spune noapte buna,
Caci noi nu mai suntem impreuna,
Nu ne mai auzim vocile sub clar de luna,
Dar ochii mei nu te vad a pleca,
Tu ai facut din mine un om,
M-ai luat de unde nu stiam ,
Dar eu nu am stiut a tine pasul;
Tu m-ai dus si mi-ai aratat curajul.
Poate ca nu iti mai pot strange pieptul,
Si nu mai pot a-mi trece degetele prin al tau par,
Insa nimic nu imi poate lua gandul,
Gandul zabmetului tau, care acum va fi tot mai rar.
Tu ai aprins si ai stins totul in mine,
Am fost unul si apoi am ajuns sa fim doi,
Fugit-am de noi poate, dar scuze nu imi cer,
Noi ne-am iubit si nu am cazut din nori.
Noi am gresit pe rand si apoi amandoi,
Singura cainta ce o vad , e ca nu ne-am urmat,
Nici unul pe altul, in viata in urma,
Bruma in ferestrele mele va dainuii.
Eu te-am purtat in mine fara urma de amar,
Eu te voi purta cu mine plin de dor
