Oare

- Ce te face să crezi că umblu iar pe cărările perindate și reci ?

Asta mă întreb atunci când sunt singur în fața ta,
Și nu înțeleg de ce zidul celor două cifre redundante,
Nu mă protejează de firea ta rece și dezolantă,
Care nu tace, nu vede, nu se desparte.

Și băutura, ah, asta-i un pretext, un camp de maci,
Un dăiniuș de pe un deal la apus de lună.

Și problema cu ea, știm bine noi doi și chiar știm,
Că nu există, ci poate e doar ușor voalată,
Căci la răsărit de soare nici tu și nici eu nu am mai tăcea.

Asta mă întreb eu acum, când oare te deschizi?
Când oare nu mai crezi că sunt doar un pasager,
Venit dintr-o colibă dintr-un meleag cu cântec,
Ce-ți vrea a ta privire mlădioasă, albastră dintr-un iceberg !?

Și trupul cărnuit, rupt de-o pătură de lână.

Dar oare, ce te face să crezi ?



P.S. Încă în lucru......

Locuri de mâine în gânduri de azi

Locuri de mâine în gânduri de azi,
Se agită în mine ca vântul în brazi,
Apar și dispar, căutându-mi un pas,
Să vin și să apar unde nu-i un popas.

Meleaguri în zile se avântă acum,
Aruncă în mine bilete și scrum,
Mă fulgeră-n umeri c-un sunet nebun,
Apar în colete necărate pe drum.

Locuri de mâine în gânduri de azi,
Când ajung să-mi pese,
Când ajung să-mi trag,
Când ajung să-mi cuget,
Când ajung să-mi bat,
Trecerea, urnirea, curajul ș-un rac?

Locuri de mâine în gânduri de azi,
Voi fi poate ș-acolo,
Voi fi cândva un dac!

Locuri de mâine în gânduri de azi,
Sunt sigur de tine sunt singur și rabd.

Taci !

Cu vântu-n ceafă, spate, umeri,
Stau și ascult tăcerea-n drumuri.

Calm, îngrozitor de calm,
Nici pic de zgomot de oraș.

Mă simt ciudat,
Da' nici nu-s beat!

Se poate să se-ntâmple ceva,
Să ardă un port sau măcar un grajd,
Oh da un grajd c-un porc de viu!

Așa acum mă simt mai bine,
Poate-s un pic macabru da's pe vine.

Și toate merg  cam către nord,
Se poate oare mai mult de atât?

Oh da și poate că mi-s orb,
Ar trebui să mă adulmec să tac,
Și să nu uit să-mi rup din brațe,
Că am prea multe-ntinse-n jurul ei.

Vară

Și-mi vin norii de furtună,
Și vântu-mi bate-n față.

O pană taie apa-n două,
Și se numește rață.

Un fâlfâit, un corb în zbor,
Îmi spune să m-adun,
Să-mi iau picioarele să zbor,
Și să mă duc acum.

Dar n-ascult nici de mine, dară,
Cum asculta-voi de o cioară.

M-arunc în toiul nopții reci,
Și sper ca să nu doară.

Și norii trec se-adună iară,
Nu vreau să-ți spun a mia oară,
-Dar poate-s prost căci încă te simt vară!

Cărare

Iarna pare să vină,
Până și copacii simt asta.

Își schimbă hainele-n sacouri,
Se agață-n șiruri de unduirile valurilor ce se conduc spre puntea unui marinar
Ce stă așteptându-și clienții să-și vândă crabii întortochiați într-o găleată.

Oh tu de-ai vedea ce văd și eu,
De ai simții ce simt ce eu nu pot a arăta,

Oh tu de m-ai întoarce și ierta!
Oh tu, al tău aș fi și tu a mea!

Dar nu pot a mă întoarce când văd ce știu și n-am ce face.

Când printr-o unduire de val m-am dus
Și ai rămas la fel acasa,
Îi ușor nespus de rău,
Și am momente când nu mă simt eu,
Și știi că nu fac voia mea
Dar nu vreau să fiu al altora.