Tu

Cum poate știi, am început ca și icoane,

Simboluri pe pagini chiar aleatoare,

Eram un text în fața ta ,

Erai un rând , curând o voce în urechea mea.

Am fost amandoi spre despărțire,

Din fiecare se dezlipea câte o amintire,

A mea spre nord, a ta a dus-o mai la nord,

Dar am vorbit, fără să ne fi întâlnit.

Când tu ai mers spre casă, eu am mers spre nord,

Tu ai rămas acasă și au am mers în jos.

Mi-ai alinat fie ce seară,

Te-am primit în ceea ce am eu o cămară,

Iar tu mi-ai arătat fără șovăială,

Că tu ai în suflet ce căutam eu odinioară.

În preajma ta la primul ceas,

Mă simțeam ca și cînd am ingerat artificii

Trupul îți era stas, zâmbetul de la sosiri, în ale aeroportului trăiri,

Îl întrecea pe cel din pozele avute în priviri.

Iar eu, sunt cel ce ti-a văzut trupul dezbrăcat,

Eu știu ce și cum ești,

Eu am fost tânăr și tu în brațele mele .

Eu mă simt jos față de tine ,

Apar atât de mic când te văd pe tine ,

Îți simt puterea peste a mea

Și vreau să fiu vrednic de ea.

Chiar de lumea zice că nu e bine ,

Chiar de se uită pe stradă la mine ,

Eu, privirea mea este spre tine ,

Tu ești mai mult decât oricine !

Noapte de luni

Pe cont propriu  aș putea să fac orice, doar că,

Prietenii mei venind din spate,

Îmi zic să nu mai plec si voi fi bine.

Sunt așa cel care am făcut  cum am crezut mai bine,

Și mi-am luat în timp multe, nu spun că n-a fost iubire,

Am avut ochi doar pentru ..., și sper să fi beat ca mine,

Și toate ale mele nu mai sunt, pentru cum am refuzat.

Și o să mai plec , doar pentru c-am gresit să pleci ?

Și tu știi cum aș vrea să te găsesc !

Viața, trecem peste, doar împiedicat m-a sfâșiat,

Mă împiedic, când tu ești în zâmbet,

Când vei fi al meu,

Sunt în stare să aștept în a găsi alt loc,

Când eu plec, inima o iau cu mine mereu.

Beat ca mine, nu mă puteți păstra,

Stai cu mine, așa se zice,

Dar pe mine niciodată, nu voi sta.

Și de vineri seara încep să aștept,

Pentru că sensurile mele, pentru că simțurile mele,

Le-ai aruncat cu un gând , al meu!

Ia-mă singur , spune-mi prietenul,

Și știu din nou, eu cel pe prost,

Poate o să doară, unde doară doare la toți,  

Promite-mi că nu voi fi unde a fost fostul,

Pentru mine ai fost vreodată singur ?

Doar ciocănind în miez de iarnă,

Și adevărul este , mă pierd !

Viața la fel este , de dat în timp nu pot,

Repornire pe ambele fronturi , vin la viață.

Mereu singur stau să ascult muzică,

Zi că vei fi în brațele-mi,

Așa să-mi las speranțele în noaptea de luni,

Gândurile mele vin la omul care sper vei fi.

De o fi să fie !

Unde aș putea merge să te urmăresc,
și fug, fug mereu de mine ,
Dar când te văd sunt gata să înfrunt lumea,
și ai trecut prin ce-am trecut și eu.

Dacă mă pierd pe mine, mă găsesc în tine,
Aș vrea dacă te pierzi pe tine să te găsești în mine.


Nu chipul îmi place cel mai mult,
Ci zâmbetul ochilor tăi,
Și negarea adevărului mă face ,
Mă face să îți vreau a fi pace.

A fi cel ce te alină pe o canapea,
Fie ea nici prea fină,
Eu aș sta oricum , oriunde,
Să îți simt pacea în urlet .

A fi cel ce îți arată că nu patul contează,
Că nu banul mă cheamă,
Că atunci când te pun la colț,
Nu vreau să te agăț.

Dar mă eschivez în fața ta,
Mă simt mic în vocea ta, 
Nu sunt vrednic de privirea ta,
Și atunci ripostez , arăt că sunt prost în fața ta .

Nu gândesc, nici măcar odată ce îți zic,
De ce? De ce ?
Pentru că îți zic ce simt , iară simțurile mele ,
Ele au avut altă lege,
Alte veșminte , multă vreme.

Și nu m-am obijnuit să zic pe al nostru grai ,
Să zic cu înțelesuri puține că îmi ești drag .

Iară tu, vrednic și necumpănit,
Ridicat și într-un fel pentru mine neprihănit,
De o fi să fie vrem , a ne știi , a ne cugete,
De nu așa o fost să nu fie , mie nu îmi rămâne ,
Decât a cugete !

The river

The river that grows inside of me,

Just need a second to breath,

Go rush to your car !

And going screaming wild,

Alone and coming around,

What we want is what we were.

Until you give up and run towards me.

Killing dakness, breaking it.

When I would give myself away,

The burning inside of me,

Like a savage, I don't give a dam,

Grows inside of me, I remember.

I remember, I didn't do it,

And the river, here we are.

I'm working and I gave you all,

So what grows inside,

From me to the river,

Howling from afar,

So I keep my horses within.

It's out, there had been a time,

I see the light flow beneath your skin

The river grows and you'll be down,

I won't let it all be wasted.

It messed me up so I could not hear of me.

And keep the sand.

I might saw them in the river,

Blinded by the fear,

But now with your hand.

As once upon a time.

In a moment you want from me diamonds,

Please don't run to the sea,

There are houses and trees.

Doar altcineva

Deși lipsit de aer,
Eu râd, eu sunt, fraier
Și nu-mi vine să plâng,
Nici când mă uit lung.

De ce să plâng,
Eu râd când, aud același cântec,
Când tu-mi ești cântec,
Când uit să mă uit lung.

Ei pot să-mi zică, tu mi-ești lipsă,
În unghiile mele, gunoi, gunoi inutil pe podea,
Și nu-mi vine să plâng,
Și mă arunc către ea.

O muscă, deci plin de nimic,
Pune-mi întrebări care dor,
Iar mâine într-o zi să pot avea zilele mele fără covor,
Deci plin de nimic.

Nedorit, inutil, răul să-l alung,
Iar când îmi vine, eu știu să râd.

Și râd, gunoiul îi pe podea,
Întrec lacrimile, când nu sunt rupt,
Și adu-mi miercurea-n joi, să plecăm noi,
Căci în zilele mele ești exces cu boi.

Eu știu a rupe-o aripă-n zbor,
O vânătoare fără motive,
Cuvinte, ce-mi frâng muștele,
Ce mă împing să cobor.

Sunt încă în căutare de fețe bătrâne,
Să schimb copacul în trunchi,
Noaptea-n zi și întâlnirea-n viață,
Iar amarul în greu și liniștea-n rațe.

Eu știu că oricum, o să cred,
Eu știu că pot să-mi văd genunchii,
Atâta timp cât sunt gri,
Iar în zilele mele fără tine nu mai știu să râd.

Ei vror să audă cum ramuri se frâng,
Zilele mele fără tine sunt doar ecou,
Și știu că nu-i urmă de Soare,
În zilele fără tine e doar un cer, cu haine ce se strâng.

Sunt încă-n așteptare să survolez sateliți de argint,
Și nu plâng, iar pumnii îmi strâng,
Repet întotdeauna - dar eu nu știu să cânt !

Orele, lipsit de aer, piese de copii, nu vor a îmbrăca,
Să calc în picioare minuni, 
Zilele mele sunt absurde,
Și e inutil să dormi lovind pietre.