Doar altcineva

Deși lipsit de aer,
Eu râd, eu sunt, fraier
Și nu-mi vine să plâng,
Nici când mă uit lung.

De ce să plâng,
Eu râd când, aud același cântec,
Când tu-mi ești cântec,
Când uit să mă uit lung.

Ei pot să-mi zică, tu mi-ești lipsă,
În unghiile mele, gunoi, gunoi inutil pe podea,
Și nu-mi vine să plâng,
Și mă arunc către ea.

O muscă, deci plin de nimic,
Pune-mi întrebări care dor,
Iar mâine într-o zi să pot avea zilele mele fără covor,
Deci plin de nimic.

Nedorit, inutil, răul să-l alung,
Iar când îmi vine, eu știu să râd.

Și râd, gunoiul îi pe podea,
Întrec lacrimile, când nu sunt rupt,
Și adu-mi miercurea-n joi, să plecăm noi,
Căci în zilele mele ești exces cu boi.

Eu știu a rupe-o aripă-n zbor,
O vânătoare fără motive,
Cuvinte, ce-mi frâng muștele,
Ce mă împing să cobor.

Sunt încă în căutare de fețe bătrâne,
Să schimb copacul în trunchi,
Noaptea-n zi și întâlnirea-n viață,
Iar amarul în greu și liniștea-n rațe.

Eu știu că oricum, o să cred,
Eu știu că pot să-mi văd genunchii,
Atâta timp cât sunt gri,
Iar în zilele mele fără tine nu mai știu să râd.

Ei vror să audă cum ramuri se frâng,
Zilele mele fără tine sunt doar ecou,
Și știu că nu-i urmă de Soare,
În zilele fără tine e doar un cer, cu haine ce se strâng.

Sunt încă-n așteptare să survolez sateliți de argint,
Și nu plâng, iar pumnii îmi strâng,
Repet întotdeauna - dar eu nu știu să cânt !

Orele, lipsit de aer, piese de copii, nu vor a îmbrăca,
Să calc în picioare minuni, 
Zilele mele sunt absurde,
Și e inutil să dormi lovind pietre.