Delir

Rostogolindu-se pe-o masă,

Cărămida din borcan,

Ajungea într-un ghiozdan,

Purtat cam greu d-un motan.

Aruncată spre ecluză,

Ajunsese în peluză,

Şi cotrobăind pe-o parte,

Se rupsese pe la coate,

Scările nu le vedea ,

Şi piciorul Şi-l rupea.

Pe pat la spital aflată,

A şi început să tacă,

Tăcerea , gura i-a luat,

Orientând-o spre versant,

De-acolo răvăsită,

S-a răsturnat in oglindă,

Spărgând un castron si-o vază.
Ne cerându-le iertare pentru a ei purtare

Apoi şti ce-am auzit că a emigrat in cadă

Şi ca vre’ sa-şi facă masă din fular si felinar.