Zărindu-te pe o prispă,
Adâncită-n amintire,
Mă îndrept spre tine agale,
Cu sufletu-n nerăbdare.
Drugul porţii îl forţez,
Şi în curte mă postez,
Stau , aştept s-apari în uşă,
Privirea să-ţi simt străpunsă,
De fericire ş-ardoare.
Înspre mine te îndrepţi,
Uitând durerea şi toate,
Mă aplec şi tu mă strângi,
Mă săruţi pe funtea lată,
Mâinile m-i le cuprinzi,
Ochii-n lacrimi îţi inunzi.
Şi gura mea a tăcut,
Nimeni, nimic nu aud,
Utopie absolută,
Fericire-ntrevăzută.
Asta simt când te privesc,
Fiinţă, pe care-o iubesc,
Ştiu că mă aştepţi ,fie ce zi,
Chiar de eu ,nu pot venii,
Distanţa-i aşa de mare,
În viaţa asta trecătoare.
Dar atunci când te privesc,
Nimic nu-i mai închegat,
Ca iubirea ce-ţi port ţie,
Ochi albaştrii , de la glie….
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu