Ţărână vie

Ce chestii împuţite, dar ele, ele, îmi fac viaţa aşa,

Carnală şi care îmi fac ochii negri,

Când am nevoie s-o răneasca, oh..mă simt!

Mă simt alături,înalt, cu cravată brunetă.

Fiinţă din lume, să traiesc, nu înţeleg,

Pentru rana aceea, cea mai frumoasă,

Chiar dacă, societăţile,judecă şi care nu,

Care nu te vror slabuţă,când mă iubeşti,

Ce mă ademenesc, când mă gândesc.

Trupul meu, vrea pe cineva să rănească,

Pe jumătate înţeleg,deşi m-acceptă aceasta,

Şi i-am făcut şi nu mă lasă,

La cineva, pur şi simplu, mă refer.

Ce caut nu-i fericire, nu pot şti ce vreau,

În viaţa asta, ah.. ea, ea să-l iubeasca,

Ştie cum, tot vorbeşte, ah, ce îi pot da,

E mult, dar nu pot de toate javrele.

Măcar să continue, cu mine cel mai mult,

Lasă toate scursurile aşa cum sunt,

Căci eu iubesc tot ce mă ajută,

Iar pe mine să mă iubească, nu poate nimeni.

Şi pur şi simplu nu mă omoară, nu acceptă,

Acolo pentru mine, cu mine, din câte am auzit,

Să iubesc măcar pe jumătate, doar mai mult,

Eu am rănit-o, eu te-am rănit, tu, ţărână vie!