Destul...

Când nu ştiu şi nu cunosc,

Totul îmi pare atât de roz,

Da' atunci când, iubesc,

Când mă iluminez,

Când pieptul mi-l deschid,

Cand braţele ,cunoasterea-mi ating,

Atunci,….atunci simt că mă sting.

E momentul depravării,

Când se seamănă clepsidre,

Transportate cu măgari,

Ce se-adună dintre ani.

Deschizându-mă la vene,

Îmi părea , pe atunci că-i lene,

Azi când stau şi mă gândesc,

De ce oare mai zâmbesc,

De ce oare mai gândesc,

Când eu doar mă întristez.

Îmi răspund printre zăbrele,

Că se merită să suferi,

Să fi trist până la umeri,

Dacă tot mai speri c-odată,

Vei găsi ceva într-o poartă.