Iubirile

Tu spune-mi, nu-mi arăta doar puncte,
Prin capabilitatea ta, îmi dai pace,
Avem motivele noastre ce ne apără,
Iar gânditul e de ajuns aproape de nouă.

-Și ce, un eseu, scrie că se poate,
Așa că, tu victimă, nu mori oriunde,
Eu nu permit, de unde, tu-n mine!?

N-am început, nu avem în noi,
Părți din iubirea, îmi e prea așezată,
Inimilor le stau, sunt în eu stelele.

-Devenim frumoase, eram secunde noi,
Am mintea așa de știută!

-Niciodată lăcrimate, aranjate pentru scris,
Se puseră la parbriz!

-Așa rupe-ți iubirea, inima, atingerea, prăfuiți-vă,
Reverși definitiv iubirea, cu totul, tu,
Atât de picați, încă suntem!

Învățăm de tot și o ajuns în mine, o am,
Dispuși la furat, hoața noastră, o aveam,
Din motive ce ți-am zis, ai dormit de tot.

-Rău tăinuiești, suntem deja curbate,
Dar mai mult suntem când cerșim,
Repetițiile, ah, ele, de la ele nu suntem încă demente.

Fă-mi acum mai un dar,
Căci atunci când zăceai era bine,
Aranjează-mi un râu, să calc în lac.

-Te-ai secătuit iubire,
Mărturisim că te-ai supus,
Oare cât ne-ai luat, ca să te doară?
Și ce iubim noi nu-i a ta,
Ci un lucru cu cicatrice, așa pe verde,
Ai arătat tu, în vorbire,
Că da, rugina doare și nu te învie.
Din nou te-ai săturat de noi,
Asta la măritiș nu se întâmplă!